Dominic Fritz lansează licitația pentru transformarea zonei Traian în al doilea centru al Timișoarei
- redactia AgoraTimisoara
- Mar 3
- 1 min read

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat lansarea licitației pentru reabilitarea a șase hectare din zona Traian, proiect prin care se dorește transformarea acesteia într-un al doilea centru urban al orașului.
Proiectul include crearea unui spațiu public de calitate, extinderea zonelor verzi și dezvoltarea unor culoare de mobilitate accesibile tuturor. Lucrările vor fi finanțate printr-o combinație de fonduri europene nerambursabile și un împrumut contractat de municipalitate.
„Finanțăm lucrările cu 13 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile. La această sumă se adaugă 10 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu care acoperim inclusiv lucrările neeligibile prin finanțarea europeană, cum ar fi înlocuirea infrastructurii subterane de utilități”, a declarat Dominic Fritz.
Edilul a subliniat că proiectul este unul de referință pentru oraș și va reda strălucirea de altădată cartierului Traian. De asemenea, lucrările vor fi etapizate pentru a minimiza disconfortul locuitorilor și al celor care lucrează în zonă.
Comments